Dulceata de macese

Cand omul nu are treaba isi face 🙂

Am vrut sa incerc un alt mod de a face dulceata de macese. Asa ca am cautat pe net cum se mai poate prepara aceasta dulceata si am gasit metoda “chinez batran”, adica se ia fiecare boaba si se taie capetele, apoi se scot samburii cu varful unui cutit 🙂

Se clatesc apoi bine sa dispara orice urma de perisori si apoi se pune zahar si se lasa asa o vreme, eu le-am lasat de seara pana dimineata.

Se pun la fiert cu putina apa, cat sa le acopere si in momentul cand au inceput sa se inmoaie se paseaza cu blenderul. Nu trebuie fierte foarte mult pentru ca isi modifica culoarea. Trisam si adaugam jumatate de cantitate recomandata de zahar gelifiant la cantitatea de “pasta”, mai fierbem 5 minute si gata.

Nu se compara cu nicio dulceata de macese pe care am mancat-o pana acum, e fructata, are o culoare vie si nu e exagerat de dulce.

Merita tot efortul curatatului bob cu bob.

Si daca tot m-am ales cu o gramada de samburi de macese ma gandeam ca as putea face ceva si cu ei.

Dupa cum ma stiti deja, gainile mele servesc tot felul de tratamente preventive pe baza de plante, printre care si ceaiuri din diverse fructe si ierburi sau amestecuri de plante si fructe uscate adaugate la hrana lor zilnica. Asa ca m-am apucat de studiat problema samburilor de macese si am aflat ca adaugati in dieta gainilor ajuta: sunt bogati in calciu (2724 mg / kg) ceea ce face ca ouale sa fie mai tari in coaja, sunt bogati in carotenoizi ceea ce face ca galbenusul oualor sa fie mai intens colorat, asa ca despre samburii de macese doar de bine.

Mai am in lucru inca o tura de macese pentru dulceata asa ca am stoc generos de samburi 🙂

Oua de prepelita marinate

Cand ai oua de prepelita din belsug ai motive sa experimentezi: fierte, umplute, omleta, ciuperci umplute cu oua, oua marinate.

Nimic mai simplu si mai apetisant 🙂

Se fierb ouale, se curata de coaja (test de rabdare) si se pun deoparte. Intre timp se fierbe lichidul pentru marinare in urmatoarele proportii:

  • 1/2 cana otet de mere
  • 1/2 cana apa
  • 1/2 cana sfecla rosie razalita (e mai mult pentru efectul vizual, da oualor culoarea roz)
  • 4 lingurite zahar
  • 2 lingurite sare
  • 2 lingurite condimente pentru muraturi (dupa placul propriu – eu am pus boabe de mustar si piper dar vreau sa incerc si o varianta picanta cu fulgi de ardei iute)

Se dau in clocot, se lasa sa se raceasca apoi se strecoara zeama. Partea buna e ca poti face mai multa deodata si pastra la frigider pana ai nevoie de ea.

Ouale se cladesc in borcane, destul de inghesuit, apoi se toarna zeama peste ele pana se umple borcanul.

Se pastreaza la frigider si se consuma dupa minim 24 ore, timp in care aromele patrund in oua.

Exista diverse varietati la reteta pentru a obtine diferite culori ale oualor si promit sa le incerc pe toate 🙂

  • turmeric pentru galben
  • morcov pentru galben-portocaliu
  • varza rosie pentru violet iar in amestec cu putin bicarbonat pentru albastru-violet
  • otet de vin rosu (eu am gasit acum de coacaze) pentru maroniu-rozaliu
  • sau simplu doar albe

Probabil ca lista poate continua pana obtinem toate culorile curcubeului 🙂

Prajitura aromata

Am facut de ziua copilului un tort special, o capodopera (ma laud) atat in ceea ce priveste gustul cat si prezentarea si m-am indragostit de blatul tortului – foile Joconde.

Reteta integrala, respectata cu sfintenie de aici.

Azi am avut chef de ceva dulce, dar nu foarte dulce, pufos si aromat. Asa ca am incercat o imitatie de foi Joconde aromate la maxim cu lamaie.

Am batut spuma 8 galbenuse cu doua linguri zahar pudra, zeama si coaja de la o lamaie, am adaugat o lingura mare cu varf de unt topit si faina cat sa iasa un aluat grosut dar curgator. Albusele le-am batut spuma cu inca 2 linguri de zahar pudra si apoi le-am amestecat cu restul aluatului. Am impartit ochiometric aluatul in trei si am copt la 180 gr cu ventilatie fix 12 minute fiecare foaie.

Am taiat apoi foile in jumatate (ca sa iasa mai inalt) si le-am montat ungand subtire fiecare foaie cu jeleu de zmeura (fara samburi) si cu crema facuta din mascarpone amestecat cu putin jeleu de zmeura.

A iesit asa 🙂

Un deliciu, aromat la maxim cu lamaie si placut de dulce.

Branza la presa

Prima am mancat-o asa ca asta e a doua 🙂

Facuta in vasul de inox, inca n-am reusit sa imi termin formele de lut dar o sa ma stradui 🙂

Acum sta cuminte sa se transforme in cascaval.

Salata improvizata

Ce te faci cand ramai fara salata la felul doi? Dai o raita prin balcon si vezi din ce poti incropi o salata.

Am gasit: ceapa, morcov, mar (in cantitati relativ egale) si un sfert de castravete ratacit prin frigider 🙂

Am dat totul pe razatoare, mai putin ceapa pe care am taiat-o pestisori. Am asezonat cu sare, piper, ulei si otet.

Asadar – salata!

Un deliciu !

Previous Older Entries