GreenZoneLife

Cumparasem in iarna mai multe zapacenii de pe un site cu produse bio si nu numai. Printre ele se afla si o punguta de 500 grame de fasole neagra. Am gatit din ea insa a mai ramas ceva pe un fund de borcan, vreo 150 grame, gandesc eu. In primavara am semanat-o in gradina bunicilor. Recolta: 2 kg de bobite mici si negre.

Eu zic ca e destul de productiva, mai ales ca nu a facut cine stie ce tufa. E fasole pitica, sau cel putin asa a crescut in gradina bunicilor. Tare draga imi e fasolea asta neagra. O sa mai pun si la anul, si o sa incerc si alte tipuri de fasole cumparata din acelasi magazin. Daca zice pe punga ca e bio, eu zic ca e buna si de semanat, acum am si dovada 🙂

Era demult, sa tot fi trecut vreo 25-30 de ani de atunci, insa gustul si textura acelui pepene galben m-a urmarit in timp. Am cautat ani buni seminte, am cumparat tot ce semana cu el de la cei care veneau cu pepeni de vanzare, insa nici unul nu era ca el. Pepenele galben inecacios mancat din gradina mamarei mele cand eram copil nu l-am mai gasit. Cei ramasi acolo au pierdut si ei samanta iar prin sat nu mai cultiva nimeni. Insa intr-o zi, tot intreband, am ajuns sa dau peste o doamna pe nume Geta. Ea mi-a trimis niste seminte de pepene inecacios. Nu eram insa foarte convinsa ca era ceea ce cautam de atatia ani, insa cu inima stransa am plantat in primavara cateva semincioare in argila din gradina bunicilor. Stiam ca pepenelui nu-i place acest tip de sol, insa nu mai aveam nimic de pierdut. Surpriza a venit in weekend, cand adunand dovlecii, am dat peste un fir pricajit de pepene, nici nu stiam ca a rasarit, apoi am zarit si un pepenas mic, cat sa-l tii bine in palme. Nu era copt bine, insa stiind ca acest tip de pepene are coaja foarte subtire si plesneste in vrej, l-am luat acasa sa-l las sa se coaca in balcon. Aseara a fost momentul adevarului. Tineam in pumni gustul copilariei.

Un pepene cat doi pumni, doi pumni de copilarie. L-am mancat pe nerasuflate, desi undeva pe la mijloc aproape ca m-am inecat, atat de seaca si inecacioasa era pulpa lui. Atunci am stiut ca am gasit ceea ce cautam, pepenele galben inecacios.

Textura si gustul lui sunt inconfundabile. Multumesc Geta 🙂

Si norocul meu nu s-a oprit aici, pepenasul meu mi-a daruit si o mana de seminte. Pe cat de mic pe atat de voinic. M-a asigurat ca de acum nu v-a mai trebui sa-l caut, il voi creste in gradina bunicilor pana voi avea gradina mea, unde va ocupa an de an loc de cinste.

Am mai gasit cateva pastai prin gradina bunicilor si am decis sa le culeg sa fac o mancare din boabe crude. La desfacutul pastailor am avut mare ajutor, ca altfel nu se putea 🙂 Boabe mici, boabe normale, boabe uriase, boabe de tot felul. Cam asa arata o boaba normala in mana unui copil

Iar asa arata fasolea uriasa

Pacat insa ca n-au fost decat cateva pastai care sa aibe asemena boabe, ca in ritmul asta din cateva pastai faceam o supa 🙂

Supa buna va iesi din ele 🙂 chiar daca nu toate au dimensiuni uriase.

Multumita lui Carmen, anul acesta am avut primii mei dovlecuti uchiki kuri. Iata recolta:

Ieri i-am cules si i-am pus la uscat, abia astept sa-i gust 🙂 Arata asa de dragut inca parca nici nu-mi vine sa-i mananc, dar cu siguranta vor fi deliciosi.

Ardeii mov iernati de mama au inceput sa se coaca, abia daca mai vezi cate unul mov, toti sunt rosii ca focul. Anul trecut nu i-am mai apucat ca a dat frigul peste ei si i-a zapacit, abia a reusit sa salveze o tufa sa o mute in ghiveci. Anul asta au ramas in ghiveci, de siguranta, si le place.

Apoi alta tufa, de ardei in trei culori, pare ca se simte bine in ghiveci. Eu nu m-am prins de ce le zice in trei culori ca mie mi se par mai degraba multicolori 🙂 Isi schimba culoare in diferite faze de coacere, de la mov la rosu, trecand prin galben. Sunt mortali asa de toate culorile pe aceeasi tufa.

Acum astept vesti de la ai mei, dar nu prea vor sa treaca de faza de verde. Daca ma supara ii duc la mama 🙂