Doi pumni de copilarie si o mana de seminte

Era demult, sa tot fi trecut vreo 25-30 de ani de atunci, insa gustul si textura acelui pepene galben m-a urmarit in timp. Am cautat ani buni seminte, am cumparat tot ce semana cu el de la cei care veneau cu pepeni de vanzare, insa nici unul nu era ca el. Pepenele galben inecacios mancat din gradina mamarei mele cand eram copil nu l-am mai gasit. Cei ramasi acolo au pierdut si ei samanta iar prin sat nu mai cultiva nimeni. Insa intr-o zi, tot intreband, am ajuns sa dau peste o doamna pe nume Geta. Ea mi-a trimis niste seminte de pepene inecacios. Nu eram insa foarte convinsa ca era ceea ce cautam de atatia ani, insa cu inima stransa am plantat in primavara cateva semincioare in argila din gradina bunicilor. Stiam ca pepenelui nu-i place acest tip de sol, insa nu mai aveam nimic de pierdut. Surpriza a venit in weekend, cand adunand dovlecii, am dat peste un fir pricajit de pepene, nici nu stiam ca a rasarit, apoi am zarit si un pepenas mic, cat sa-l tii bine in palme. Nu era copt bine, insa stiind ca acest tip de pepene are coaja foarte subtire si plesneste in vrej, l-am luat acasa sa-l las sa se coaca in balcon. Aseara a fost momentul adevarului. Tineam in pumni gustul copilariei.

pepene

Un pepene cat doi pumni, doi pumni de copilarie. L-am mancat pe nerasuflate, desi undeva pe la mijloc aproape ca m-am inecat, atat de seaca si inecacioasa era pulpa lui. Atunci am stiut ca am gasit ceea ce cautam, pepenele galben inecacios.

cubulete

Textura si gustul lui sunt inconfundabile. Multumesc Geta 🙂

Si norocul meu nu s-a oprit aici, pepenasul meu mi-a daruit si o mana de seminte. Pe cat de mic pe atat de voinic. M-a asigurat ca de acum nu v-a mai trebui sa-l caut, il voi creste in gradina bunicilor pana voi avea gradina mea, unde va ocupa an de an loc de cinste.

seminte

19 Comments (+add yours?)

  1. Carmen
    Sep 04, 2014 @ 10:45:06

    Îmi imaginez bucuria, când regăseşti un gust pierdut şi de care ţi-e dor.
    Ai aflat cumva şi cum se numeşte soiul ăsta de pepene galben?

    Reply

    • greenzonelife
      Sep 04, 2014 @ 11:52:47

      E grozava bucuria regasirii. Habar n-am daca are nume soiul acesta, eu il stiu doar de pepene inecacios 🙂

      Reply

  2. cristina
    Sep 04, 2014 @ 14:08:33

    aproape ca mi-au dat lacrimile de bucurie, parca ar fi o regasire a unui prieten pe care l-ai crezut pierdut 🙂

    Reply

  3. Miruna Vlad
    Sep 04, 2014 @ 16:20:42

    Da, și eu am făcut (aproape) la fel! Doar că eu am fugit de acest pepene înecăcios! Asta nu înseamnă că nu sunt încântată de frumusețea postării! Mie mi-au plăcut pepenii galbeni aromați și cremoși, am și eu în grădină, este o imagine cu un butuc de lemn pe care se usucă semințele lui…
    Îndrăznesc să spun că mi-au rămas în amintire cuvintele tatălui meu, pepenele trebuie să fie prășit și udat până îi dau cârlionții apoi buruienile trebuie lăsate să crească, pepenelui (fructului) îi place să stea ascuns!
    Așa am făcut, e amestecat cu fasolea, cu ridichile de toamnă și încă are flori!

    Reply

  4. Nicoleta Oana
    Aug 02, 2016 @ 15:04:04

    Buna ziua! 😊
    Am ajuns sa va citesc postarea, cautand… seminte de pepene galben inecacios, dupa ce am intrebat ani la rand pe unde am putut si n-am gasit niciun raspuns, toata lumea ridica din umeri a neputinta si putini au rezonat cu mine la suferinta dupa pepenele galben inecacios. Am cumparat pepeni de tot felul, cautandu-l, pana am conchis ca nu mai exista asa minunatie, cel mai probabil motivul fiind acela ca… nu creste in supermarketurile care au ajuns sa inlocuiasca pietele noastre, pana o sa ne inlocuiasca si pe noi cu niste roboti fara amintiri, fara sentimente adevarate, fara vise, fara…, fara… .😜
    Tare m-am bucurat pt ca am gasit pe cineva care nu doar ca rezoneaza cu mine la aceasta placere marunta si nevinovata, dar… detine si pretioasa sursa de bucata de fericire de vara. ☺️
    Va rog sa-mi permiteti indrazneala sa va rog, daca va prisosesc cateva seminte, daca le puteti expedia si altora… 😉

    Reply

  5. Petre Constantin
    Jun 26, 2019 @ 19:27:55

    Vacanțele de vară le petreceam la bunicii mei în județul Buzău în comuna Smeeni, acolo mâncăm acești pepeni galbeni inecaciosi, acum peste 30 – 35 de ani, mi-ar place să găsesc pe cineva care să-mi trimită contra cost niște semințe la părinții mei în Timișoara, nu credeam că mai sunt persoane care cunosc sau își aduc aminte de acest soi! 🙂

    Reply

    • greenzonelife
      Jun 27, 2019 @ 08:51:23

      Anul acesta am pus la o prietena in solar, sper sa se faca caci in gradina nu le-a mers. Daca se fac iti trimit cu mare drag, gratis, ca asa am primit si eu 🙂

      Reply

  6. Diana Patru
    Jul 26, 2019 @ 12:33:02

    Vai, aveti cumva cateva seminte din acest tip de pepene minunat? As plati oricat pt ele… Multumesc anticipat!

    Reply

  7. Pavel Alexandru
    Sep 03, 2020 @ 12:23:25

    Bunicii mei ii spuneau “dulete”. Il cultivau pe pe sol nisipos in Teleorman, aproape de Zimicea. Il caut de cativa ani (prin piata Obor, pe la taranii care vand pe marginea soselelor) dar nu l-am gasit. Am gasit cativa batrani care isi aduc aminte de el (inecacios, dulce, cu coaja neteda, seminte adunate ghem). Ma poti ajuta cu cateva seminte?

    Reply

  8. Ionuț
    May 10, 2023 @ 02:15:57

    Buna,
    De multă vreme caut și eu acest soi de pepene galben. Îl găseam in vie la bunicii mei acum mai bine de 35 de ani. Am tot cumpărat de la piata tot felul de pepeni in speranța că voi regăsi gustul copilăriei însă nici o sansa. Când am citit articolul și am văzut poze cu acest pepene am fost sigur că este pepenele pe care îl caut de multă vreme. Îndrăznesc să vă întreb daca mai aveți semințe din acest soi. V-as fi profund recunoscător dacă mi-ați trimite câteva semințe.
    Mulțumesc

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: