Una buna, una rea

Am pus ghiveciul cu dafinul pe geamul de la camera mare, care e spre sud, ca sa aiba mai multa lumina. Cand sa-l ud de dimineata vad ca frumosul meu imi multumeste pentru noua amplasare si incepe sa dea muguri noi si lastari.

Cand ma uit mai bine, zic ce-o fi transpirat copacelul meu in asa hal, pun mana, lipicios. In gandul meu imi vine o idee: dafinul meu scoate uleiuri esentiale prin frunze de placere.

As, caut pe net, da de unde. Copacelul meu e infestat cu paduchi lanosi sau testosiĀ din familia Pseudococcidae. Ma uit, nimic. Ma mai uit o data si vad ceva chestii transparente pe tulpina, apoi pe dosul catorva frunze. Caut iar pe net, nu seamana cu paduchii din poze. Dau cu unghia si chestiile incep sa se desprinda. Il duc in baie sa-i trag o spalatura cu sapun. Iau un tampon cu vata si sterg dosul fiecarei frunze. Apoi cu betisoare de urechi incep sa culeg de pe tulpina chestiile. Si uite asa dau si de domnul paduche. Pe un dos de frunza, bine ascuns.

Impreuna cu larvele sale, se infruptau din dafinul meu. Am continuat spalatura cu sapun apoi l-am clatit bine. Acum e in carantina in cada.

N-am avut in viata mea asa ceva pe plantele mele. Concluzia, am luat eu dafinul ieftin de la o florarie din piata, dar am primit si un bonus de toata frumuseatea šŸ˜¦ noroc ca nu l-am pus aproape de alte plante.

Acum astept sa vad ce-o mai fi si peste cateva zile ii mai trag o sapuneala. Sper sa scap de ei.