GreenZoneLife

Dupa ce toata vara am butasit menta, acum am recoltat menta. Atat planta mama cat si butasii mi-au pregatit frunze proaspete. Nu e o cantitate fabuloasa, dar macar de vreo doua ceaiuri la iarna tot o sa am. Bineinteles ca am cules menta si din gradina bunicilor, dar acea menta e aspra, mult prea iute. Asta e dulce, are o aroma placuta si proaspata si o prefer celei din gradina bunicilor. Probabil ca o sa fac ceai din ele amestecate.

Dintre toate ceaiurile, exceptand ceaiul rooibos, cel de menta e pe departe favorit. Cred ca atunci cand o sa am gradina o sa cultiv toate soiurile de menta posibile.

A venit si racoarea ca ne-am tot plans de canicula, de fapt e frig de-a dreptul. Azi dimineata au fost 9 grade. Si cum nu stiu cu ce fructe ne mai alegem anul asta am mai pus o tura de dulceata de mere cu portocale. Pe asta am amestecat-o mai mult si a iesit mai fina, fara bucati prea mari prin ea, e ca o pasta. Tot 2,4 kg a iesit, parca le-a cantarit cineva cand le-a cules 🙂

Si cum mi s-a parut mie ca merele din tura asta erau mai coapte am zis sa iau si cateva seminte. Daca mi-au rasarit merii decorativi, de ce n-ar face-o si cei comestibili. Ce-mi pare mie rau e ca nu gasesti de cumparat pomi din soiurile astea vechi, pe care nici macar nu stiu cum ii cheama. De asta ma tot strofoc eu cu experimentele. Imi plac soiurile vechi, au gust, aroma, sunt altfel decat merele de cumparat din magazin. Si nu doar merele, toate fructele. Pe langa ca soiurile vechi, autohtone, sunt mult ma rezistente decat cele noi care trebuie bibilite. Cine statea pe vremea bunicii sa stopesca toata ziua pomii cu tot felul de solutii, sau pomii batrani care au supravietuit pe santuri sau dealuri si de care nu are nimeni grija si care totusi an de an se rup de roade?

N-am apucat sa fac poze cu semintele, ca dulceata mea s-a apucat de fiert repede. Cat am apucat sa le seman si sa le scot in balcon si la cat de frig s-a facut au si transpirat saracele.

Am iesit aseara sa fac niste cumparaturi. La un colt de strada, un nenea statea cu niste mere si prune de vanzare. In treacat am zarit o punga cu boabe rosii, coarne. Ma opresc, imi spune pretul, cam scump zic in mintea mea. Ma gandesc insa ca am fost si eu la cules de coarne si efortul depus merita toti banii. Il rog insa sa-mi puna punga deoparte pana imi fac cumparaturile. Ma intorc apoi, o cumpar si imi pun in gand sa fac compot, nefiind prea copate. Ajunsa acasa insa constat ca erau destul de moi, probabil era de ceva vreme cu ele la vanzare, asa ca nu-mi ramane decat sa fac dulceata.

Nu prea aveam chef sa ma apuc de scos samburi, asa mi-a traznit mie sa le oparesc in ideea ca se vor curata mai usor de pe sambure. Am pus la fiert un litru de apa iar cand a inceput sa clocoteasca am pus coarnele si am mai fiert vreo cinci minute. Le-am luat de pe foc si le-am lasat sa se racoreasca putin cat sa pot sa le manevrez. Au plesnit, dupa cum ma asteptam insa scosul samburilor nu s-a usurat foarte mult.

Dupa vreo ora de scos samburi, erau putin peste un kilogram de coarne, am reusit sa le termin. Le-am pus in apa in care le-am oparit, ca nu prea aveau zeama, si am adaugat un kg de zahar.

Le-am fiert vreo ora jumatate si m-am ales cu 1,2 kg de dulceata, un borcan de 800 si unul de 400 gr. Acum insa constat ca le-am fiert cam mult ca nu pare sa se miste in borcan, dar mai bine asa decat sa se strice.

Anul asta nu prea am pus multe pe iarna, dar sunt doar delicatese 🙂