GreenZoneLife

Era demult, sa tot fi trecut vreo 25-30 de ani de atunci, insa gustul si textura acelui pepene galben m-a urmarit in timp. Am cautat ani buni seminte, am cumparat tot ce semana cu el de la cei care veneau cu pepeni de vanzare, insa nici unul nu era ca el. Pepenele galben inecacios mancat din gradina mamarei mele cand eram copil nu l-am mai gasit. Cei ramasi acolo au pierdut si ei samanta iar prin sat nu mai cultiva nimeni. Insa intr-o zi, tot intreband, am ajuns sa dau peste o doamna pe nume Geta. Ea mi-a trimis niste seminte de pepene inecacios. Nu eram insa foarte convinsa ca era ceea ce cautam de atatia ani, insa cu inima stransa am plantat in primavara cateva semincioare in argila din gradina bunicilor. Stiam ca pepenelui nu-i place acest tip de sol, insa nu mai aveam nimic de pierdut. Surpriza a venit in weekend, cand adunand dovlecii, am dat peste un fir pricajit de pepene, nici nu stiam ca a rasarit, apoi am zarit si un pepenas mic, cat sa-l tii bine in palme. Nu era copt bine, insa stiind ca acest tip de pepene are coaja foarte subtire si plesneste in vrej, l-am luat acasa sa-l las sa se coaca in balcon. Aseara a fost momentul adevarului. Tineam in pumni gustul copilariei.

Un pepene cat doi pumni, doi pumni de copilarie. L-am mancat pe nerasuflate, desi undeva pe la mijloc aproape ca m-am inecat, atat de seaca si inecacioasa era pulpa lui. Atunci am stiut ca am gasit ceea ce cautam, pepenele galben inecacios.

Textura si gustul lui sunt inconfundabile. Multumesc Geta 🙂

Si norocul meu nu s-a oprit aici, pepenasul meu mi-a daruit si o mana de seminte. Pe cat de mic pe atat de voinic. M-a asigurat ca de acum nu v-a mai trebui sa-l caut, il voi creste in gradina bunicilor pana voi avea gradina mea, unde va ocupa an de an loc de cinste.