Ochioase

Mai stiti plantutele mele de la plantuta.ro? Ei bine, ochioasele s-au facut mari si frumoase si au trebuit rasadite. Asa ca au primit cate 4 sau 5 fire un ghiveci, asta pana vor mai creste.

ochioase

Sper ca vor trece iarna cu bine si la anul voi rontai cativa bobocei efervescenti 🙂

Toamna mea

Asa arata toamna mea anul acesta

toamna

Si zau ca tare-mi mai place 🙂

Incercare

Am gasit niste boabe de soc. Pana acum nu am facut niciodata nimic din ele, nici nu am gustat ceva facut din ele, dar acum am zis sa incerc sa vad ce gust au.

soc

Le-am curatat de pe palarii, le-am clatit usor apoi le-am pus la fiert cu niste apa. Le-am lasat sa clocoteasca apoi le-am dat prin sita. Sucul rezultat l-am amestecat cu niste zahar si l-am pus din nou la fiert.

la fiert

Dupa ce a inceput sa se lege l-am turnat intr-un borcanel, iar ce-a ramas in cratita am clatit cu apa si l-am baut ca suc.

borcanel

N-as zice ca are gust distinctiv, seamana pe undeva cu cel de afine, cred 🙂

Doi pumni de copilarie si o mana de seminte

Era demult, sa tot fi trecut vreo 25-30 de ani de atunci, insa gustul si textura acelui pepene galben m-a urmarit in timp. Am cautat ani buni seminte, am cumparat tot ce semana cu el de la cei care veneau cu pepeni de vanzare, insa nici unul nu era ca el. Pepenele galben inecacios mancat din gradina mamarei mele cand eram copil nu l-am mai gasit. Cei ramasi acolo au pierdut si ei samanta iar prin sat nu mai cultiva nimeni. Insa intr-o zi, tot intreband, am ajuns sa dau peste o doamna pe nume Geta. Ea mi-a trimis niste seminte de pepene inecacios. Nu eram insa foarte convinsa ca era ceea ce cautam de atatia ani, insa cu inima stransa am plantat in primavara cateva semincioare in argila din gradina bunicilor. Stiam ca pepenelui nu-i place acest tip de sol, insa nu mai aveam nimic de pierdut. Surpriza a venit in weekend, cand adunand dovlecii, am dat peste un fir pricajit de pepene, nici nu stiam ca a rasarit, apoi am zarit si un pepenas mic, cat sa-l tii bine in palme. Nu era copt bine, insa stiind ca acest tip de pepene are coaja foarte subtire si plesneste in vrej, l-am luat acasa sa-l las sa se coaca in balcon. Aseara a fost momentul adevarului. Tineam in pumni gustul copilariei.

pepene

Un pepene cat doi pumni, doi pumni de copilarie. L-am mancat pe nerasuflate, desi undeva pe la mijloc aproape ca m-am inecat, atat de seaca si inecacioasa era pulpa lui. Atunci am stiut ca am gasit ceea ce cautam, pepenele galben inecacios.

cubulete

Textura si gustul lui sunt inconfundabile. Multumesc Geta 🙂

Si norocul meu nu s-a oprit aici, pepenasul meu mi-a daruit si o mana de seminte. Pe cat de mic pe atat de voinic. M-a asigurat ca de acum nu v-a mai trebui sa-l caut, il voi creste in gradina bunicilor pana voi avea gradina mea, unde va ocupa an de an loc de cinste.

seminte

Mancare de dovlecei

Pe modelul de mancare de vinete am executat ieri mancare de dovlecei. Pasii sunt exact aceiasi doar ca in loc de cubulete de vinete am pus cubulete de dovlecei, iar in loc de rosii tocate am pus suc proaspat stors de rosii. A iesit o bunatate. De lins blidu’ pana la fund 🙂 si servit cu ardei iute.

mancare de dovlecei

Apoi pentru a stinge iuteala se bea un pahar de suc racoritor de rosii proaspat stoarse.

suc de rosii

Pofta buna 🙂

Previous Older Entries Next Newer Entries