V-am spus mai prin primavara ca gradinuta mea de la job a fost putin vandalizata. Apoi vremea capricioasa si lipsa de timp si-au spus cuvantul. Nu am reusit decat sa pun cateva caramizi care sa delimiteze partial niste viitoare straturi si sa incep un strat cu capsuni. Singurele care au ramas pe baricade sunt lamaita, leusteanul si lavanda. Pentru a nu fi devorata de melci, azi am cules lamaita.
Ce buna va fi la iarna in ceai 🙂 Insa am profitat si de ea proaspata si am facut o limonada sa ne racorim nitel
Si daca tot e cald in casa si folosim focul cat mai putin, azi am facut din nou felul preferat al familiei, numit de pitica mea “Pinkie pie”. Am facut-o de mai multe ori pana acum insa n-am apucat niciodata sa-i fac si poze pentru ca s-a devorat prea repede. E de fapt o omleta cu peste afumat si porumb. Cantitati dupa propria placere sau in functie de cat aveti prin frigider. Amestecati ouale cu pestele afumat maruntit, eu am folosit pana acum somon afumat si pastrav curcubeu, ambele la fel de bune, si apoi adaugati porumb din conserva. Puneti totul intr-o tigaie antiaderenta si lasati la foc potrivit pana incepe sa se desprinda usor de pe margini, apoi bagati tigaia la cuptor cu foc deasupra pentru a se termina de copt si rumeni.
Serviti calda, dar banuiesc ca e buna si rece, insa la noi n-a apucat niciodata 🙂
Weekend racoros sa aveti!
Jun 24, 2016 @ 18:31:27
Eu nu am mancat niciodata o omleta cu peste. Arata foarte bine si am sa salvez reteta 🙂 🙂
Jun 24, 2016 @ 18:35:03
Da musai cu peste afumat 🙂
Jun 24, 2016 @ 18:52:29
Musai, ca altfel nu se acompaniaza prea grozav…
Jun 24, 2016 @ 19:12:31
🙂
Jun 25, 2016 @ 10:23:02
Grozavă ideea de omletă.
Cât despre roiniță, tocmai mă întrebam zilele astea ce să fac cu ea. 🙂
Jun 25, 2016 @ 12:05:13
Poti sa faci sirop de roinita 🙂
Jun 26, 2016 @ 16:49:43
I-a mers bine lamaitei. Arata viguroasa precum menta. M-as bucura sa se faca si la mine atat de mare.
Jun 26, 2016 @ 17:05:33
E intr-un sol plin de pietre si la umbra 🙂
Jun 27, 2016 @ 09:34:53
si eu am pus la umbra roinita (eu ii stiam numele de lamaita) si se descurca bine!
Cat despre omleta cu porumb si peste afumat, eu o faceam cu porumb si cu dovlecel taiat subtire subtire (ii ziceam omleta de vara) si servita cu rosii din belsug.
Jun 27, 2016 @ 09:41:53
Buna omleta si cu dovlecel 🙂 de fapt cred ca omleta e buna cu multe chestii, trebuie doar sa cautam combinatiile care ni se potrivesc 🙂