Rosii

Am primit tot felul de rosii zilele astea, cherry si ceva soiuri de rosii foarte carnoase si cu putine seminte, asa cum imi plac mie. Majoritatea erau foarte coapte asa ca dupa ce le-am luat semintele le-am mancat goale sau le-am pus la mancare. Cele cherry le-am pus la uscat si desi erau de doua feluri, rotunde si putin lunguiete, le-am luat semintele la gramada, ca oricum ambele erau foarte bune si dulci.

Eu nu am metode complicate de luat seminte de la rosii. Le spal cat pot de bine intr-o sita si le intind pe o foaie de hartie sau o bucata de lemn apoi dupa ce s-au uscat bine le pun in plicuri la pastrare.

Asa le-am luat de cand ma stiu si niciodata nu am avut probleme. Am folosit si seminte vechi de 3 ani puse asa si au fost foarte bune.

Asa ca azi am avut o zi plina cu recoltat seminte de rosii si facut mancare cu rosiile ramase. Noroc ca am primit destule pentru luat seminte ca daca primeam mai multe cred ca se lasa si cu ceva bulion 🙂