Jucarie in bucatarie

Prima data am vazut-o aici si mi-a starnit curiozitatea. Am gasit-o de cumparat pe un site si vinerea trecuta am primit-o. Fiind prea cald nu am indraznit sa-i incerc puterile, dar azi nu m-am mai putut rabda si i-am dat de lucru. Pe scurt s-ar numi distilator, nu va ganditi la tuica :). Pe lung se cheama “oala pentru extras suc din fructe si legume la aburi”. Avantajul e ca sucul din fructe astfel obtinut are nevoie de un adaos infim de zahar pentru a se pastra in camara peste iarna, comparativ cu clasicele siropuri faute in casa. Cantitatea variaza de la deloc la 300-400 gr de zahar pentru 5 kg de fructe, depinzand de felul fructelor.

Mie mi se pare o treaba super pentru ca nu suportam siropurile de casa, fiind mult prea dulci pentru gustul meu. Din pacate am ratat sezonul fructelor aromate, insa si prunele si strugurii pot fi folosite, iar merele si perele chiar daca nu sunt foarte zemoase sunt si ele fructe de facut sirop. Asa ca azi am luat niste stuguri si am dat o incercare. Din 4 kg de struguri a iesit 2,5 l de suc.

Sunt de fapt 3 oale. In partea de jos se pune apa care fierbe si trece sub forma de abur prin cea din mijloc la cea de sus care e ca o sita si in care se pun fructele. Aburii scot sucul din fructe care se scurge in oala din mijloc si apoi printr-un furtun se pune in sticle sterilizate. Eu l-am lasat de data asta sa curga intr-o oala. Era de test, nu de pus pe iarna.

La inceput pare prea plina de fructe dar pe masura ce urca aburii se lasa si fructele.

Dupa o vreme de fiert am dat drumul la suc.

Iar la final strugurii aratau asa

Iar sucul final, normal ca pe masura ce sa racea se si oxida, arata destul de bine.

L-am gustat cald si e bun, parca ar fi ceai de stuguri. Rece insa are gust de must proaspat stors si ingrozitor de dulce, cu toate ca la struguri nu se adauga zahar deloc. Asa ca pentru gustul meu se poate dilua cu apa sau sifon si iese numai bun. Ma declar multumita de noua mea jucarie. Asteptam weekendul sa vedem ce s-a copt prin livada la bunici 🙂

Urmatorul pe lista e siropul de menta, ca am mai ochit saptamana trecuta niste tufe netunse intr-un colt de gradina.

P.S. M-ati inebunit cu cartile astea cu retete. Oameni care nu comenteaza in veci pe blog vin si cer carti, de parca e greu sa cauti pe net. M-am plictisit de trimis mailuri. Luati-le direct de aici: SteamJuicerManual si Mehu-Liisa-Recipes